Nu corporația face legislația, ea doar ne dă bani să ne cumpărăm converși

M-am întors duminică seara acasă cu sentimentul că am participat la un protest bezmetic, că mișcarea fără lideri este condusă de niște mari visători și că totul s-a transformat într-un teambuilding după job. Cu mulțumirea adresată celor câtorva mii de tineri care de opt săptămâni ne dau sentimentul tonic că piața poate schimba viața, îmi permit să le fac câteva observații de pe margine liderilor care nu există:

1. Pare bizar ca un protest să fugă de propria-i țintă. Marșurile alandala prin București, pe rute aiuritor alese, nu fac decât să-i risipească pe oameni pe traseu. Duminică, de pildă, plecat-am 5000 de la Universitate și ne-am întors 500. Nu știu cine a avut ideea marșului de 3 kilometri în jurul Casei Poporului, dar să mergi, duminica seara, printre instituții goale, pe un traseu neluminat, strigând haotic „Demisia” spre niște ferestre închise încă de joi după-amiaza, este, eufemistic spus, o naivitate: cine să te vadă, cine să te audă? Și apoi cui îi ceri demisia? Femeii de serviciu de la Parlament rămase de veghe peste weekend? Jandarmului pașnic de la intrare, care de plictiseală își aprinde o țigară?

2. Dacă tot îți faci curaj și strigi la un moment dat „Ponta, demisia!”, n-are niciun rost s-o faci în față la Marriott decât dacă ai informații că Ponta este la Marriott. Dacă vrei să te audă Ponta, te duci la Guvern sau acasă la el, dacă vrei să te audă Băsescu, te duci la Cotroceni sau la Vila Lac 3. Sau cel mai bine e să rămâi în Piața Universității, că acolo te aude și te vede toată lumea. Și poate te dau și la televizor, că așa te vede toată țara, chit că viața e pe Facebook.

3. Veți spune că protestul fără lideri este imparțial: că n-are doar o țintă, că ținta lui este întreaga clasă politică, care este vinovată de tot, de la cianuri, la felul în care a ajuns țara. Primul protest imparțial comite însă eroarea generalizării: „Toți sunt la fel de vinovați” este o idee la fel de nocivă ca „Nimeni n-are nicio vină”. Dacă spui că „Întreaga clasă politică e vinovată”, întreaga clasă politică poate dormi liniștită. Este luată cu grupul, nu există nicio vină individuală. „Toți sunt la fel” e o generalizare la fel de aiurea ca și „Presa=cianură”, „Toți protestatarii sunt hipsteri”, „Toți cei care sunt în Piață sunt plătiți de Soros”. Este ca atunci când șeful tău, la corporație, nemulțumit de scăderea share-ului, vă spune tuturor: „Toți sunteți niște incompetenți”. Cei mai fericiți vor fi incompetenții.

4. Că am ajuns la corporație, pare ușor bizar că tocmai niște corporatiști strigă „Nu corporația face legislația”. Ba da, pretutindeni în lumea occidentală corporația încearcă să facă legislația. Pentru asta investește zeci de milioane de dolari în lobbyiști la Washington, la Bruxelles și în toate țările unde corporația are interese economice. Un politician onest (sic!) confruntă însă cererile corporației și pe cele ale cetățenilor ca să dea o lege bună. Problema apare atunci când politicianul, din interese financiare sau politice, nu ține seama decât de una dintre părți și ignoră vocea cetățenilor. Dar dacă tu, protestatar, refuzi să-ți numești reprezentanți care să negocieze cu parlamentarii cererile străzii, comiți încă o naivitate: le faci politicienilor viața mult mai ușoară, dându-le pe tavă argumentul că nu au avut cu cine să discute.

5. Am recunoscut duminică în mulțime câțiva oameni care ușor ar putea plăti din salariul lor pe un an pensiile tuturor celor care protestau acum două ierni contra lui Băsescu în Piața Universității. Oamenii aceștia au avut succes în mediul privat, mulți au crescut în companii cu capital străin sau au muncit pe brânci în spiritul unei corporații multinaționale. E adevărat că angajații din raiul corporatist nu sunt nici pe departe atât de fericiți pe cât se vede din afară: am auzit și văzut în ultimii 15-20 de ani multe porcării pe care le suportă „roboțeii” de multinațională. Pot să înțeleg frustrarea pe care unii au acumulat-o într-un mediu corporatist rigid și dezumanizant, dar, cu toate astea, pare ușor copilăresc să te eliberezi duminica în retorica anticapitalismului neaoșist alături de câțiva daci liberi. Pare o ciocnire stilistică faptul că tocmai tu, care porți uniforma capitalismului, de la converși la smartphone, să-ți pui bască revoluționară și să strigi contra străinilor care vor să-ți ia țara. Asta duminica, după ora 18, că până atunci muncești fără crâcnire la aceiași străini, ca să-ți iei salariul din care-ți plătești rata la bancă, smartphone-ul și converșii.

Dacă va continua să rămână în zona generalităților, a autosuficienței, a naivităților organizatorice și a romantismului ideologic, încet-încet, mișcarea fără lideri, fără țintă și fără revendicări specifice va rămâne și fără oameni. Ceea ce ar fi un mare eșec al societății românești care începuse să închege, în sfârșit, o formă de viață civică pe care politicienii să o ia în serios.

Sunt politicieni care trăiesc în sinea lor dezamăgirea că în România nu mai este nimic de furat. De asta îmi place mesajul „Uniți, salvăm toată România”: dincolo de naivitatea lui, ne dă sentimentul încurajator că încă există oameni care cred că în România mai este ceva de salvat.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK